Mulţumesc, Zalex! Însă eu nu sunt un caz grav. :) Cunosc pe cineva care are ca hobby construcţia amplificatoarelor audio cu tuburi electronice.
Acuma, drept să îţi spun folosesc obiecte de muzeu nu numai din respect legitim, ci şi din motive pecuniare, şi cumva de frondă şi din nostalgie*. Probabil, pentru că eu însumi, la vîrsta mea, nu mă mai pot “upgrada” fizic. Piaţa obiectelor de colecţie are un ciclu economic relativ previzibil, dar în orice caz, este una dintre cele mai libere şi mai echitabile. Cît timp interesul pentru obiectele vechi scade, iar parcul este încă mare, preţul se prăbuşeşte pînă la valori ridicole**. Pe măsură ce parcul sărăceşte numeric, din cauze subiective (oamenii aleg să arunce obiectele) sau obiective, adesea intrinseci***, preţul creşte.
————————
* Am trăit o tinereţe într-un regim care nu îmi permitea să văd decît în pozele de reclamă aparatele foto “pricopsite”. Cred că le strîng pentru a compensa frustrarea din tinereţe.
** am adjudecat o ladă de aparate foto la licitaţie, contra preţului de 1 (unu) yen (circa 4 bani). Trei aparate erau utilizabile, din care unul în stare bună.
*** Oricît de mare ar fi grija pentru obiectele de muzeu, atîta timp cît conţin substanţe organice, şi nu numai, degradarea este implacabilă. Plasticul îmbătrîneşte, exudează, devine friabil, cleiurile se desfac, cositorul este alotrop, condensatoarele electrolitice se usucă, cristalele lichide se revarsă, ţesăturile se destramă prin oxidare, pielea îşi pierde rezistenţa.
